Umbra ta

Umbra ta aţipea în zori
lângă cireşul iernii îndelung încercate
din care doar un munte
a mai rămas de urcat.

Amintirile sărutau crud iarba aşteptării,
pornind trecerea zilei
prin arşiţa de demult uitată.

Umbra ta, incolăcită la rădăcină,
mă priveşte şi acum,
potrivind literele petalelor
într-un pas răvăşit de un simplu doi.