Absenţă


Ca un sânge amorţit
presar ritmul paşilor plecaţi printr-un anotimp
atât de convenţional accesibil altor iluzii,
alerg după nodul din gât
pentru a-l arunca în secera lumii hrană.

Străzile mă cheamă patetic
rostogolind visări în zăpada risipită,
blocurile zac tremurând pocalul zilelor
dintr-o iarnă agonică,
trenurile încă mai străbat rătăcita gară
a unui simplu ieri.

Ca un sânge lipsit de scrupule
desenez inima, aburind cuptorul geamului spart,
colţul de timp al neschimbatului perete albastru
îl aplec şi îl închid nefiresc
în firul atâtor nisipuri, împletind secunde răvăşite.

Atât de străină în absenţa umbrei ce-mi tăcea
partea nenăscută a nopţilor
număr aşteptări frânte.