Trepte


Atât de aspre trepte
încep urcarea argintului
pe cărarea lespezilor reci
coborâte printre cuvinte.

Strivesc strugurii nopţii
lăsând câte un sâmbure
dovadă
că am fost.

Uneori mă intreb ce caut
pe marmura apusului
când răsăritul mi-a adulmecat
mereu
pasul ce arde încă în prima rasuflare.

Am aripi
dar nu am dreptul la zbor.

Doar câte o treaptă
cu gust de salcie
pot străbate,
clipe de rouă rup
bucăţi din mine,
aerul mă inconjoară
rarefiat.

Şi nici măcar acum,
când ridic piciorul
către marginea ascuţită
ce mă aşteaptă,
nu ştiu să exist
altfel decât alături de trupul
fiinţei mele.