Natură moartă


Singurătatea ta m-a umplut de plâns.

Sufletul meu încearcă să fie mângâiere
pe rănile tale prea adânci
pe care, ştim amândoi,
nu pot să le vindec.

Sunt disperată pentru că trebuie
să spun adevărul:
firea distruge tăios orice a fost.

Rămân doar aduceri aminte.

Cerem amândoi împietrirea
în îmbrăţişarea flămândă
care ne măsoară paşii…

Două poteci într-un câmp târziu aşternut.