Cărare de vis

Albastrul fiinţei tale
a cuprins prea mult, prea adânc
bucata aceea pierdută undeva între mine şi azi.

Mi-ai dăruit pentru o clipă existenţa
altfel decât în carnea
pe care drumurile au brăzdat-o
cu risipiri,
mi-ai oferit pentru un zâmbet dreptul la a nu vedea
cum umărul se apleacă
rănit de atâtea izvoare sărate.

Însingurată
îmi cer primăvara ochilor înapoi
prin lacrima încătuşată ce-şi strigă
iertarea.

Privesc oglinzile prăfuite,
arse de febra cuvintelor
pe care tot încercând să le aşez
în colţurile lor de odinioară
le-am adunat sâmburi.

Încet îmi regăsesc pasul ce nu l-am cunoscut vreodată.