Abisul paralelelor

Nu mai există trenuri de întoarcere spre lume,
nici gări, nici staţii de visare.

Compartimente goale zac prăfuite în colţul stingher
pe care am uitat să îl acopăr cu varul stins
al minciunilor,
scaune bolnave îşi târăsc agonia prin orele roşii
ale aşteptării,
roţile aruncă umbre ruginite.

Nu mai exista călători pribegi, nici săli de aşteptare.

Doar abisul paralelelor uitate în camera întunecată
strigă aducere aminte.